Sâmbătă, 15 decembrie 2012
O zi geroasă de iarnă ne prinde plecaţi la drum. Destinaţia este Valea Screzii, unde ştim că cei mici ne aşteaptă cu braţele deschise. Din spusele părintelui, în Valea Screzii se află 431 de copii astfel că tabăra devine neîncăpătoare. Din Bucureşti până-n Valea Screzii nu faci mai mult de două ore, în care n-ai timp să te plictiseşti. Frumuseţea naturii te-nvăluie şi îţi oferă sentimentul de linişte pe care toţi orăşenii îl caută. Nu m-am gândit niciodată că voi cunoaşte atâţia copii într-un loc construit numai pentru ei, probabil doar la grădiniţă , dar diferenţa este că aceşti copii nu-şi aşteaptă seara părinţii să-i ia acasă. Aici este CASA LOR. Ei îi consideră prieteni şi părinţi pe toţi cei care le oferă afecţiune. Este singurul „lucru” de care duc lipsă. Zâmbetele sincere şi pline de speranţe ale copiilor te fac să realizezi că lucrurile materiale n-au nicio valoare în faţa acestor lucruri. Se cunosc între ei, de la cel mai mic la cel mai mare şi nu ezită să împartă cu ceilalţi ce au primit. Lumea lor e doar a lor deşi, căutăm să-i descoperim prin multe mijloace complicate care, pur şi simplu, ne dau bătăi de cap. Ai nevoie doar de un moment ca să-i priveşti în ochişorii mici şi să le simţi cu adevărat sufletele care au trecut prin adevărate drame, pe care la un moment dat, până şi maturii încearcă să le abandoneze. Sunt nişte învingători care nu cer şi nu se plăng pentru că au învăţat să lupte pentru tot ce-şi doresc.
Când am ajuns i-am găsit la săniuş...amintindu-mi de copilăria fără griji pe care toţi o vrem înapoi după ce descoperim cât de „nedreaptă” e viaţa cu unii dintre noi. Până la urmă, cine suntem noi să ne judecăm părinţii? Suntem muritori ca şi ei...dar care într-o bună zi vom da explicaţii şi vom suporta consecinţele faptelor noastre în faţa Celui de Sus... Părinţii nu ni alegem ci ne sunt daţi pentru a fi respectaţi. Sunt greu de explicat sentimentele care-i încearcă pe aceşti micuţi...n-au nevoie numai de lucruri materiale ci de multă, foarte multă dragoste...
Într-o lume în care fiecare individ este interesat de bunăstarea persoanală, părintele Nicolae Tănase, ne învaţă cum să fim atenţi şi la nevoiele celorlalţi. Trăim într-o lume egoistă care ne face să fim nepăsători faţă de ceilalţi dar ceea ce găsim în Valea Screzii este greu de crezut. Aici, „egoismul şi răutatea” au fost şterse din mintea oamenilor şi înlocuite cu „ajutorare şi bunătate”. Toţi cei care le calcă pragul mânaţi de curiozitate sunt conduşi prin camerele copiilor cu gândul că pot fi convinşi să se întoarcă şi să ajute. Şi-a pus vreodată cineva întrebarea cum e să fi părinte a 431 de copii? Probabil nimeni. Părintele este şi mamă şi tată pentru fiecare dintre cei mici. Fiecare căsuţă este plină de copii care sunt supravegheaţi de nişte femei cu suflet mare. S-au obişnuit cu tot ceea ce viaţa le oferă şi înfruntă greutăţile vieţii cu speranţă în suflet.
După ce am vizitat fiecare căsuţă şi i-am anunţat că vrem să facem nişte activităţi cu ei, s-au strâns cu mic cu mare în locul stabilit de noi. Mulţi dintre ei nu conştientizează greutăţile vieţii pentru că au o vârstă fragedă...dar pe chipul adoleşcenţilor citeşti puţinele bucurii de care au avut parte... În timpul activităţii noastre, a venit o organizaţie care le-a împărţit copiilor nişte jucării. Mă uitam cât de uimiţi şi fericiţi erau pentru ce-au primit.. deoarece ei nu-şi permit „luxul” copiilor răsfăţaţi de a-i cere Moşului lucruri scumpe...dar se mulţumesc întotdeauna cu ce primesc.
S-au bucurat cât s-au bucurat de cadouri şi s-au întors să termine joculeţele pe care noi le pregătisem... toţi eram un pic sceptici după ce primise cadourile, crezând că nu vom mai putea continua...se pare că ne-am înşelat. După ce s-au bucurat de cadouri, le-au pus deoparte şi am continuat să ne jucăm, parcă cu mai mult entuziasm. Au nevoie de oameni care să-i suţină şi să le ofere un cuvânt, o îmbrăţişare atunci când le este greu. Toţi ştim cât de rebeli şi neînţeleşi de societate ne simţeam la vârsta adolescenţei..
